Translate

Zamolxis

Zamolxis

marți, 6 martie 2012

Tot despre traci

Originea tracilor.


Tracii sunt cei mai vechi locuitori din spatiul Carpato-Danubiano-Pontic carora, datorita autorilor antici, le cunoastem numele. Dar pentru a studia originea tracilor este necesar sa stim cine au fost predecesorii lor. Despre aceasta ne povestesc doar materialele descoperite de arheologi.
În linii mari se poate afirma ca la etnogeneza tracilor au participat doua componente de baza: triburile locale de agricultori si crescatori de animale din spatiul Carpato-Balcano-Pontic si triburile de pastori veniti din stepa euroasiatica, numiti conventional indoeuropeni.
Indoeuropenii se evidentiaza începând cu intersectia mileniilor III - II î.Chr. Aceste triburi de pastori s-au extins din stepa euroasiatica pâna la oceanul Atlantic la Vest si râul Ind la Est. Ei înaltau pretutindeni tumuluri - "Kurgane", unde îsi înhumau (apoi si incinerau) mortii peste care asterneau ocru rosu-simbol al sângelui, adica al vietii. La început toti indoeuropenii vorbeau aceeasi limba. Cu timpul, însa, contactele lor cu diverse triburi locale au dat nastere unor mari grupuri etnice: iranienii, elinii, italicii, celtii, germanicii.
In spatiul Carpato-Dunarean triburile de pastori indoeuropeni au intrat în contact cu triburi sedentare neolitice. Unele dintre acestea sunt cunoscute ca purtatori ai culturii Cucuteni (sau Cucuteni-Tripolie), recunoscuta în istorie drept cea mai veche civilizatie europeana. Convetuirea triburilor venite cu cele locale a pus baza unei prime sinteze, conventional numite pretracice. Indoeuropenii si-au impus limba, dar au fost asimilati de catre populatia locala. O problema discutata de catre istorici este determinarea timpului si locului acestei sinteze.
Istoricii bulgari sustin ca sinteza s-a produs în Peninsula Balcanica înca în epoca neolitica (mileniile IV-III î.Chr.). Istoricii români scriu despre o asemenea sinteza în epoca bronzului. Ea si-a gasit expresie în cultura arheologica Monteoru (mileniul II î.Chr.) La cumpana mileniilor II-I î.Chr., odata cu începutul epocii fierului, în spatiul Balcano-Carpatic se cristalizeaza etnia tracilor timpurii. (La est de Carpati sapaturile de la Sihleanu, Râmnicile, Holercani, Hansca; în spatiul intracarpatic -Igrita-Lapus si la sud-vest de Carpati - Suzoni, Bolde-Karaburma).

Istoricii români considera ca grupurile pretracice, constituite în regiunea actualului Banat (Românesc si Sârbesc), s-au extins spre Vest în secolele XIV-XII î.Chr., atingând bazinul Transilvaniei si Est-Carpatic, unde au intrat în contact cu triburile culturii Noua. în Transilvania, în afara de cultura Noua, erau prezente si alte culturi locale - Wieltemberg, Otomani etc. în urma contactelor dintre diferite triburi s-au format tracii timpurii. Acest proces are loc în perioada trecerii de la epoca bronzului la cea a fierului. Epoca fierului se împarte în doua faze (vârste). Prima faza a fierului, râspandita la tracii timpurii, era numita Hallstattul tracic (dupa o localitate din Austria) si cuprinde perioada anilor 1200-650/600 î.Chr. O a doua faza a epocii fierului, numita Latene (dupa o plaja a unui lac din Elvetia), va cuprinde perioada 650/600 î.Chr. -105 d.Chr.
La prima vârsta a fierului s-a produs procesul de individualizare si consolidare a lumii tracice, care popula spatiul de la Marea Egee si peninsula Anatolica-la Sud, si pâna la râul Nipru - la Nord; de la Tisa Superioara - la Vest, pâna la Marea Neagra -la Est.
Sapaturile arheologice din diferite zone locuite de traci au scos la iveala multe monumente ale culturii lor materiale (Insula Banului la Dunare, la Babadag (în Dobrogea), Cozia (în Muntenia), Saharna-Solonceni (Republica Moldova), Cernolesc (la est de Nistru) etc.), care prezinta un ansamblu de culturi înrudite ale hallstattului tracic timpuriu, toate apartinînd lumii tracice.
Istoria îndepartata a tracilor este destul de dificil de reconstituit. Este, în primul rând, greu de precizat momentul în care tracii s-au separat si diferentiat ca etnos din marea masa a populatiilor indo-europene (apatenenta la ramura indo-europeana fiind dovedita de circa 3000 de termeni, marea lor majoritate fiind reprezentata de toponime si antroponime). Parerile sunt foarte diferite. Cei mai multi dintre istoricii români si bulgari considera ca separarea tracilor a avut loc înca din epoca bronzului, când ar ar fi aparut asa zisii traci timpurii. Exista si voci foarte optimiste (care se înscriu în curentul tracoman), care au curajul de a vorbi despre proto-traci înca de la sfârsitul neoliticului, în ciuda faptului ca izvoarele arheologice, singurele de care dispunem, nu sunt capabile sa stabileasca etnicul unei culturi materiale si în pofida faptului ca epoca de tranzitie de la neolitic la epoca bronzului si epoca bronzului nu prezinta elemente de omogenitate a culturii materiale care ar putea fi, eventual, expresii ale unei omogenitati etnice sau lingvistice. Cei mai realisti dintre cercetatori considera ca momentul în care din blocul indo-european s-au individualizat grecii trebuie sa fi fost foarte apropiat de cel în care s-ar fi individualizat si alte populatii balcanice, precum illyrii si tracii. Izvoarele scrise îi atesta pentru prima oara pe traci foarte târziu. Cele mai timpurii izvoare sunt Iliada si Odiseea, poeme homerice scrise cândva în sec.IX (Herodot este acela care-l plaseaza pe Homer pe la 850 a.Chr.), dar care fac referire la razboiul dintre ahei si troieni care a avut loc cândva în jur de 1250-1200 i.e.n. (Eratostene plasa razboiul la 1183. a. Chr., iar Herodot ceva mai devreme, in jur de 1250), deci spre sfârsitul epocii bronzului, respectiv al helladicului tarziu din Grecia. Razboiul se pare ca nu a avut nici importanta, nici amploarea sugerata de Herodot, fiind, cel mai probabil, un razboi de jaf , Troia bucurandu-se de o mare prosperitate economica datorata, mai ales, controlului pe care-l avea in comertul prin Hellespont. Coalitia aheeana (28 de state) , numarand in jur de 100.000 de luptatori ,imbarcati pe aproape 1200 de corabii (un calcul mai exact, daca se are in vedere textul Iliadei , idica 1186 de corabii), a fost condusa de Agamemnon, regele Argolidei. In acest razboi sunt amintite, ca participante, si cateva neamuri tracice (peonii, ciconii -spre exemplu )ca aliate ale troienilor. Tot în sec. al XII-lea, izvoarele asiriene vorbesc pentru prima oara despre o populatie noua, asezata în Anatolia si numita de aceste izvoare musku. Se pare ca este vorba de un neam tracic, acela al frigienilor. Cele doua izvoare ne dau certitudinea ca pe la 1200 exista deja traci. Desigur ca nu este exclusa posibilitatea ca ei sa fi existat anterior acestei date, dar sa fi fost ignorati de izvoarele scrise deoarece orizontul geografic de cunoastere inspre nord era deocamdata limitat.
Istoria Peninsulei Balcanice în sec. XIII-XI este putin cunoscuta în conditiile în care izvoarele scrise sunt foarte putine. Grecia continentala este singura care dispune de unele informatii scrise care se adauga izvoarelor arheologice. Este vorba de vestitele si pretioasele tablite de lut scrise în linear B, cele mai multe descoperite la Pylos. In Grecia se dezvolta, începând cu jumatatea sec. 16 i.e.n. o civilizatie de exceptie, civilizatia miceniana, care ocupa ceea ce se numeste bronzul târziu, respectiv helladicul târziu. Creatorii acestei civilizatii sunt aheii care vorbesc o limba întrucâtva înrudita cu greaca de mai târziu, ahei care, începând din sec. 13 mai ales, duc o politica expansiva în bazinul egeean, fapt evidentiat în primul rând de izvoarele egiptene care adesea îi amintesc sub numele de ahaiusa sau akaivasa pe cei din tarile marii, adica pe ahei. In cadrul activitatilor expansive se evidentiaza pregnant razboiul de cucerire al Troiei, care ar fi durat 10 ani. O serie de arheologi, pe baza unor descoperiri arheologice coroborate cu izvoarele scrise egiptene care amintesc in cateva randuri de o invazie a popoarelor marii, au creat pentru secolelele XIII-XI un tablou caracterizat printr-o mare migratie, marea migratie egeeana, care ar fi avut consecinte dramatice. Aceasta mare migratie a ajuns la un moment dat o tema obsesiva a literaturii arheologice din sec. al XX-lea, devenind un mit al acestui secol. Cercetatori de valoare au crezut în acest mit: Wolfgang Kimmig, Istvan Bona, Amalia Mozsolics, Miliutin Garasanin. De fapt, totul ar fi început de undeva din centrul Europei, cândva în Br. D (1400-1200), datorita faptului ca purtatorii culturii mormintelor tumulare (Hugelgraberkultur) s-ar fi deplasat înspre SE, antrenând în migratie o serie de alte populatii întîlnite în cale. Urmarile acestei migratii ar fi fost colapsul civilizatiei miceniene, disparitia regatului hittit, pustiirea Siriei si Palestinei. Printre populatiile antrenate în migratie ar fi fost si populatii din zona Dunarii Mijlocii si Inferioare. Un rol important l-ar fi avut tracii (potrivit literaturii bulgare si românesti) sau illyrii, potrivit literaturii sarbo-croate. Cu aceasta ocazie,unele neamuri tracice ar fi ajuns sa se aseze si în Asia Mica. Fenomenul afecteaza pâna si Egiptul , unde, pe vremea lui Ramses al III-lea (1198-1166), au avut loc puternice atacuri ale popoarelor marii, care, înainte, au pustiit si distrus pentru totdeauna orasul sirian Kades. Aceste popoare au parcurs drumul în care, razboinicii având alaturi de ei si familiile lor. Printre cei pomeniti sub numele de popoarele marii se numara filistenii, sardana, sekelis, turusa, zecher. Teoria migratiei egeene a fost în mare masura demontata de N. Sandars, iar azi aceasta tema a fost practic abandonata, existând doar rari nostalgici. Sigur ca realmente inspre 1200 are loc colapsul civilizatiei miceniene si tot pe la aceeasi data dispare regatul hittit. Prabusirea civilizatiei miceniene se pare ca s-a datorat mai curând unor factori interni, foarte probabil tot unui neam grec, acela al dorienilor, care sunt cei care au profitat de pe urma colapsului. Unii istorici cred ca la dezastru ar fi putut contribui si o lunga perioada de seceta care a afectat radical economia agrara a Greciei, de altfel destul de precara. Oricum, un lucru este foarte clar: in spatiul Greciei exista indubitabil o continuitate lingvistica si etnica. Miceniana cunoscuta din tablitele linearului B este clar înrudita cu greaca clasica. Numele unor divinitati grecesti este aproape identic în tablitele linearului B ca si unele cuvinte. Spre exemplu pa-si-reu, care în miceniana însemna demnitar, a dat în limba greaca basileu, care inseamna rege. In timpul ultimului rege hittit, Suppiluliuma al II-lea, imediat dupa 1200, arhiva din Hatusa este incendiata, iar unele orase ale regatului sunt si ele incendiate. Dar regatul hittit este în criza de pe la 1220, când, pe vremea penultimului rege, Arnuwanda al III-lea, unele capetenii locale dau semne de insolenta si-si revendica independenta. Aceasta ne face sa credem ca este posibil ca prabusirea regatului sa se datoreze tot unor factori interni, nicidecum unei migratii devastatoare.
Argumentatia arheologica a marii migratii egeene se bazeaza mai ales pe raspândirea unei specii ceramice est balcanice, cunoscuta din România si Bugaria ca fiind tipica hallstattului timpuriu, ceramica imprimata cu pasta alba, pe spatii destul de largi, din zona Dunarii mijlocii si Pen. Balcanica si pâna în Asia Mica (ceramica de la Troia VII b 2 este pusa în legatura cu migratia frigienilor în Asia Mica). Este foarte probabil ca ceramica imprimata sa se fi raspândit ca o moda pe spatii largi. Oricum, prezenta ei în Grecia sau în Asia Mica s-a dovedit a fi mult prea sporadica, departe de a fi un fenomen atât de important. Al doilea argument de natura arheologica este raspândirea unor spade de tip central si est european (spadele cu limba la mâner) pana departe, în Creta si Siria. Este foarte posibil, însa, ca aceste spade sa se fi raspândit pe spatii foarte largi pentru simplul motiv ca erau mult mai eficiente. Azi teza migratiei egeene a fost practic abandonata. De altfel, în Grecia, între civilizatia miceniana si cea postmiceniana exista mult mai multe elemente de continuitate decât de discontinuitate.
În concluzie, tracii exista cu siguranta în jur de 1200, ba chiar se poate avansa ideea credibila ca ei se individualizasera din masa populatiilor ce locuiau Europa cam în aceeasi vreme cu stramosii grecilor, micenienii, cândva în bronzul târziu. Orice încercare de a-i data mai devreme de bronzul târziu nu-si poate gasi argumente credibile. Unele neamuri tracice atestate in Asia Mica dupa1500 a. Chr., mysii (moesii), care au dat numele unei provincii din Asia Mica- Mysia, si frigienii spre exemplu, este posibil sa fi patruns din diferite motive în Asia Mica, dar nu este vorba de un fenomen de masa caruia sa i se datoreze prabusirea regatului hittit.

Limba tracilor.


Limba traca se înrudea cu alte limbi indoeuropene: sancrita, iraniana, balta veche, ilirica, idiomurile slave. Toate aceste limbi formau grupul satem al limbilor indoeuropene (un alt grup - kentum- formau limbile: greaca, latina, celta,germana). Sunt foarte putine date istorice despre limba tracilor. Versurile lui Ovidiu scrise în limba getica la Tomis (anii 8-17 d.Chr.) nu s-au pastrat. O inscriptie în limba traca a fost descoperita în 1912 la Ezerovo în Bulgaria. Inscriptia era scrisa cu caractere grecesti. Despre limba tracilor se poate judeca si dupa numele proprii toponimice, dupa denumirea ierburilor de leac care s-au pastrat în izvoare istorice. Stabilirea unei limbi comune pe întreg spatiul locuit de traci prezenta o forma a unitatii lor etnice.
Divizarea tracilor în doua grupuri mari - de nord si de sud a stimulat diferentierea lor lingvistica. Unii cercetatori sunt de parerea ca este vorba de doua dialecte, iar altii, - de doua limbi diferite. Ultimii invoca argumentul ca la tracii de nord denumirile cetatilor se terminau cu sufixul -"dava", iar la cei de sud - cu "para", însa dupa cum relata scriitorul antic Strabon, toti tracii vorbeau aceeasi limba, cu mici diferente, de unde se impune concluzia ca limba unica a tracilor avea doua dialecte.

Ocupatiile si modul de viata.


Tipul principal de asezare a tracilor era satul, alcatuit dintr-un numar restrâns de locuinte. Casele construite la suprafata aveau pereti din bârne, împletite cu nuiele si unse cu lut. Mai rar se foloseau locuinte sub forma de colibi si bordee. Multe localitati erau amplasate pe locuri înalte, fiind înconjurate cu santuri umplute cu apa. Localitatile întarite serveau drept resedinte ale capeteniilor de triburi (asemenea resedinte erau la Butuceni (Orhei), Racatau (Bacau), Otomani (Bihor), Sarata Monteoru, Babadag etc.)
Tracii, conform izvoarelor istorice, si mai ales conform imaginilor de pe Columna lui Traian si Tropeaum Traiani (din Dobrogea), erau oameni de statura potrivita, puternici, aveau un termperament aprins, erau luptatori experimentati în multe conflicte militare. Mediul natural în care traiau si modul de viata care îl duceau le asigurau o viata lunga. Ei se îmbracau în camasi lungi încinse cu brâe, purtau pantaloni (itari) din cânepa sau in, dar iarna cojoace. Persoanele din mediul aristocratiei tribale (numiti tarabostes sau, în latina, "pileati") purtau pe cap caciuli de postav, pe când oamenii de rând (numiti comati sau, în latina, "capillati") erau cu capul descoperit, iar la necesitate îl acopereau cu o gluga. Femeile purtau camesi cu mâniei croite din materialul întreg, catrinte (fuste), iar pe cap o basma. Acest port se aseamana cu portul national al taranilor români de astazi din zona de munte.
Tribul era forma principala de convetuire a tracilor. Fiecare trib avea un teritoriu propriu. Conducatorii razboinici si slujitorii cultelor religioase (sacerdotii) aveau un rol deosebit în organizarea tribului. Posibil ca pe lânga conducatorul tribului exista un sfat al batrânilor, reprezentanti ai aristocratiei tribale. Aceasta parte activa a membrilor comunitatii capata posibilitate de a acumula bunuri materiale, ceea ce va duce la o stratificare sociala.
Ocupatiile tracilor au progresat în continuu, având la baza agricultura, cresterea animalelor, mestesugurile. Agricultura primitiva se practica cu brazdarul din lemn sau corn de cerb. In secolul al V-lea Î.Chr, în agricultura se generalizeaza unelte de fier. în secolul al II-lea î.Chr. tracii de nord au preluat de la tracii de sud brazdarul de fier. O ocupatie de baza era si cresterea animalelor. Spre sfârsitul mileniului al II-lea î.Chr. tracii foloseau calul domestic în activitatea gospodareasca si militara. Dintre mestesuguri cele mai importante era metalurgia (prelucrarea bronzului, apoi a fierului, a metalelor pretioase) si ceramica, în prima jumatate a mileniului I î.Chr. tracii au preluat roata olarului, probabil de la celti.

Arta si credintele tracilor.


Arta tracilor si-a gasit întruchiparea în ornamen­tarea ceramicii, în figuri zoomorfe si antropomorfe din lut ars, în podoabe de bronz, aur, argint, decoruri pe unele arme. Aceste opere marturisesc despre un gust frumos si o tendinta de a reda cu multa fidelitate realitatea. Influentele externe (grecesti, scitice etc.) se îmbina armonios cu elementele locale.
Decorul în forma de cerc de pe vase si arme denota atasamentul tracilor fata de cultul Soarelui. Credinta lor era politeista (mai multi zei). Zeul suprem era Zalmoxis (dupa Herodot) sau Zamolxis (dupa Strabon). Herodot scrie si despre zeul Gebeleizis, zeul soarelui. In opinia unor istorici acesta a fost initial numele zeului suprem al dacilor, care apoi a fost înlocuit cu Zamolxis.
Autorii antici scriu ca tracii credeau în nemurire. Se credea ca cel decedat pleaca la Zamolxis. La fiecare 4-5 ani tracii trimiteau zeului suprem un sol, sacrificând cu acest scop pe un membru de vaza al tribului (prin aruncarea peste suliti ridicate în sus). Tracii practicau atât incinerarea (arderea), cât si înhumarea (înmormântarea) celor decedati, în mileniul I î.Chr. predomina incinerarea.

Un comentariu:

  1. Interesant articol. Studiez de mai mult timp despre istoria Traca.

    M-am informat in mai multe locuri si am ajuns la concluzia ca dintre cei mai cunoscuti scriitori, zei si oameni de origine traca.

    5 Cei mai cunoscuti scriitori, zei si oameni de origine traca
    http://spartacus-titanul.blogspot.com/2012/04/5-cei-mai-cunoscuti-scriitori-zei-si.html

    RăspundeţiȘtergere

Persoane interesate